Vladislav Blănuţă este pe locul 2 în clasamentul golgheterilor din Liga 1, cu un singur gol în urma lui Daniel Bîrligea, de la FCSB. Atacantul de la U Cluj are 9 goluri marcate.
Giovanni Costantino, fostul antrenor al lui Blănuţă la FC U Craiova 1948, l-a comparat pe acesta cu un atacant de la Girona, nord-macedoneanul Miovski.
"După cele două goluri date de Blănuţă cu Petrolul, mi-ar plăcea să spun că îmi aminteşte de un alt atacant pe care l-am antrenat, Miovski. Când am început să lucrez cu Blănuţă, acesta marcase un singur gol în 12 luni la Craiova. Dar, pas cu pas, cu mentalitate bună, muncă multă şi cu ajutorul întregului staff, a început să înscrie şi să capete încredere. După doar un an de la acel moment, e aproape golgheterul campionatului şi poate face pasul spre un club de top.
La fel s-a întâmplat şi cu Miovski la MTK. La 21 de ani, după 7-8 luni în care a înscris un singur gol, a marcat 6 goluri în 7 meciuri cât l-am antrenat eu. Ce înseamnă asta? Cifrele sunt importante, sigur, dar uneori e bine să vezi şi alte calităţi la un atacant tânăr. Cu muncă multă, se poate dezvolta mai ales dacă are talent, şi poate ajunge la numere de top. Sper ca Blănuţă să aibă cel puţin un parcurs similar cu Miovski în carieră. Sunt doi băieţi buni, 2 muncitori, 2 talente", a scris Costantino pe Facebook.
Universitatea Cluj a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 4-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 20-a.
Omul meciului a fost senegalezul Mamadou Thiam, care a marcat un gol (61) şi a dat două pase decisive, la reuşitele lui Vladislav Blănuţă (51, 66). Fundaşul argentinian Lucas Masoero (87) a închis tabela.
Golul de onoare al ploieştenilor a fost semnat de Paul Papp (75), care a fost aproape de dublă, însă golul marcat în min. 77 a fost anulat pentru ofsaid la Gheorghe Grozav.
Papp a fost eliminat în minutele adiţionale, pentru al doilea cartonaş galben (90+3).
Pentru U este a doua victorie consecutivă după trei eşecuri la rând.
Petrolul are două egaluri şi două înfrângeri în ultimele sale patru etape scrie Agerpres.
”N-am zis că mi-a fost frică de dumnealui, am refuzat din motive personale. Prefer să rămână un secret (n.r. de ce a refuzat).
Eu îmi doresc să rămân, echipa are un parcurs foarte bun, la care poate nu ne așteptam la începutul sezonului. Ne ajutăm unii pe alții, avem un parcurs bun, de ce să nu-mi doresc să rămân la echipă?
Nu m-am gândit la naționala de seniori, mă concentrez pe echipa de club. Dacă voi fi convocat, mă voi bucura, evident, e un obiectiv pe care oricare fotbalist îl are”, a declarat Vladislav Blănuță.