Superliga Romaniei Zeljiko Kopic, primul interviu de când a preluat Dinamo Bucureşti. "Poate sunt nebun..."

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Zeljiko Kopic, antrenorul croat al lui Dinamo, a oferit primul interviu despre fotbalul românesc la aproape 2 săptămâni de când a semnat cu clubul din Ştefan cel Mare. 



"Sunt aici de aproape zece zile. Înainte să vin, am adunat toate informațiile despre Dinamo. Înțeleg istoria și ADN-ul acestui club. Situația nu este cea mai bună și mă aștept să întâmpin fel și fel de probleme pe parcurs. Echipa nu a mai câștigat de foarte mult timp. Totuși, oamenii m-au primit foarte bine aici.

Aveam o idee despre fotbalul românesc. Am văzut mai multe meciuri pe video. Sepsi e echipă bună, au fost aproape de grupele competițiilor europene. ”U” Cluj, la fel, echipă cu mult potențial, pe când Oțelul au un stil de joc diferit, bazat pe organizare mai mare. Chiar și așa, cred că din aceste meciuri am fi meritat mai multe puncte", a declarat Kopic pentru iamsport.ro.

Ce trebuie să facă Dinamo pentru a se salva de la retrogradare 

"Fiecare jucător trebuie, în primul rând, să tragă tare la antrenamente, pe teren, iar, după, e vorba și de partea mentală. Mulți dintre jucători nu au evoluat la un nivel atât de ridicat. Nu s-au confruntat cu astfel de situații. Tricoul lui Dinamo este unul greu și trebuie să înțeleagă acest lucru.

Cred că toată lumea vede că vreau să jucam un fotbal ofensiv, cu multă intensitate. Vreau să avem mingea, să avem posesia, iar pe fază defensivă să avem reacții rapide, să recuperăm mingea cât se poate de repede și să ne dominăm adversarul. În acest moment, nu poți face asta în șapte zile.

Fiecare jucător care vrea să joace la Dinamo trebuie să înțeleagă că dacă nu câștigi meciurile, va fi multă presiune. Trebuie să ne descurcăm cu aceste lucruri. În ceea ce privește liderii, pentru fiecare echipă este important să ai jucători cu această personalitate. Au fost multe nume mari în istoria clubului, iar fiecare fan vrea să facă o corelare între jucătorii din trecut și cei din prezent. E un aspect spre care trebuie să ne îndreptăm atenția", a mai declarat antrenorul croat. 

"Poate sunt nebun..."

"În viață, totul este legat de alegerile tale. Am antrenat Dinamo (n.r. – Zagreb), unde obiectivul era mereu să terminăm pe primele locuri. Când a venit propunerea de la Dinamo (n.r. – București), a fost o adevărată provocare. Poate sunt puțin nebun, dar nu poți să te aștepți ca mereu să primești oferte de la cluburi care se bat la primele locuri, care n-au probleme cu banii. Câteodată trebuie să accepți situații care nu sunt optime. Totuși, poți deveni un câștigător trecând prin situații grele, dificile și cred că situația de acum, de la Dinamo, este una din acelea", a completat acesta. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel