UEFA Euro 2024 Accidentare incredibilă înainte de EURO 2024. Ratarea participării la Campionatul European

Data publicării:
Facebook UEFA
Facebook UEFA

Campionatul European de fotbal va avea loc în perioada 14 iunie - 14 iulie, în Germania.



Giorgio Scalvini ratează EURO 2024

Internaționalul italian Giorgio Scalvini, fundașul echipei Atalanta Bergamo, s-a accidentat duminică seara în cursul meciului cu Fiorentina (scor 2-3) și va rata astfel turneul final al Campionatului European de fotbal, care va avea loc între 14 iunie și 14 iulie în Germania.

Scalvini a suferit o leziune la genunchiul stâng la finalul ultimului meci al sezonului disputat de Atalanta. El s-a întors la vestiare șchiopătând, iar examenele medicale la care a fost supus mai apoi au confirmat temerile legate de gravitatea accidentării sale.

„Examenele efectuate după meci au evidențiat că jucătorul a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior la genunchiul stâng”, a precizat Atalanta, într-un comunicat.

Fundașul în vârstă de 20 de ani, titular indiscutabil la clubul său în acest sezon, a fost convocat de opt ori până acum la naționala Italiei, participând la patru meciuri din preliminariile EURO 2024.

O altă pierdere importantă pentru Luciano Spalletti

Selecționerul Luciano Spalletti îl pierduse deja pe fundașul Francesco Acerbi, jucătorul campioanei Inter Milano, din cauza unei pubalgii.

El a convocat 30 de jucători în lotul Squadrei Azzurra, care s-a reunit vineri și căruia Scalvini urma să se alăture luni.

Spalletti va avea 28 de jucători disponibili luni și l-ar putea convoca pe fundașul Federico Gatti (Juventus), care fusese plasat în „pre-alertă”, după anunțul accidentării lui Acerbi.

Lista cu cei 26 de fotbaliști italieni care vor lua parte la EURO 2024 va fi comunicată pe 6 iunie.

Echipele pe care naționala Italiei le va înfrunta în faza grupelor competiției continentale sunt Albania, Spania și Croația, potrivit Agerpres.

Și lotul final ales de Edi Iordănescu pentru turneul din Germania va fi anunțat în curând. Conform Federației Române de Fotbal acesta se va publica vineri, 7 iunie.

POȚI CITI AICI Programul meciurilor amicale ale naționalei României și lotul preliminar

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?