Turnee WTA Ana Bogdan, învinsă în primul tur la Beijing

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Sportiva din țara noastră s-a înclinat în fața americancei Sofia Kenin.



Ana Bogdan părăsește capitala Chinei din primul tur

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost eliminată în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.955.610 dolari, fiind învinsă în două seturi, 7-5, 6-2, de americanca Sofia Kenin, într-o partidă disputată miercuri.

Ana Bogdan (31 ani), ocupanta locului 122 în clasamentul mondial, s-a înclinat după o oră și 25 de minute de joc în duelul cu Sofia Kenin (25 ani, locul 27 WTA).

Românca a fost recompensată cu un cec în valoare de 23.250 de dolari și 10 puncte WTA pentru participarea la această probă.

Pe tabloul principal de simplu al competiției din capitala Chinei figurează alte trei reprezentante ale țării noastre: Jaqueline Cristian, Irina Begu și Gabriela Ruse, scrie Agerpres.

În timp ce Cristian, Begu și Bogdan au intrat direct pe tabloul principal la această competiție, Gabriela Ruse a fost nevoită să evolueze în calificări. Ea a reușit să acceadă pe tabloul principal de simplu după ce a învins-o pe chinezoaica Jia-Jing Lu cu 6-3, 6-1, în ultima rundă a calificărilor.

Ruse (26 ani, 93 WTA) s-a impus în 68 de minute, în care adversara sa nu a reușit să își creeze nicio șansă de break. Ruse și Lu s-au întâlnit o singură dată până acum, în 2021, la Montpellier (W60), românca impunându-se cu 6-4, 6-2 în primul tur.

Jaqueline Cristian (80 WTA) va juca în primul tur cu maghiara Anna Bondar (90 WTA), în cursul zilei de joi, 26 septembrie, în timp ce Irina Begu (103 WTA) o va avea ca adversară pe chinezoaica Ye-Xin Ma (224 WTA), cele două evoluând tot în dimineața zilei de joi.

Rezultate - turul 1

Greet Minnen (Belgia) - Erika Andreeva (Rusia), scor 7-5, 6-2

Sofia Kenin (SUA) - Ana Bogdan (România), scor 7-5, 6-2

Viktoria Tomova (Bulgaria) - Lesia Tsurenko (Ucraina), scor 6-3, 6-3

Xinyu Wang (China) -  Mai Hontama (Japonia), scor 6-1, 6-3

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Turnee WTA





pixel