UEFA Euro 2024 Andrei Burcă, mesaj clar după eliminarea de la EURO 2024: Trebuie să fie un început

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

România a fost eliminată de la EURO 2024 de Olanda, scor 3-0. 



"E o seară tristă pentru noi, le mulţumim fanilor pentru că au fost senzaţionali pe durata întregului turneu. Suntem dezamăgiţi... mă încearcă multe sentimente acum, pentru că ne-am dorit foarte mult de la această partidă. Într-adevăr, ăsta e nivelul. Am fost între primele 16 echipe ale Europei, am terminat grupa pe primul loc şi ne-am bătut de la egal la egal cu toată lumea. Acest turneu trebuie să fie doar un început, să învăţăm, să acumulăm experienţă, să progresăm să nu mai mergem doar din 8 în 8 ani la turnee finale", a afirmat Burcă la postul Pro Arena.

"Ne bucurăm că am reuşit să ieşim din grupă de pe primul loc, iar azi am încercat să trecem mai departe. Cred că am început bine, primele 15 minute, chiar am jucat bine, însă a venit acel gol al lor. La prima lor ocazie a venit golul şi ne-am destabilizat puţin, iar ei au prins şi mai multă încredere. Am încercat cât am putut să revenim, însă ei au jucători de foarte mare calitate, iar pe final au venit şi celelalte două goluri, când noi ne-am deschis foarte mult. Le mulţumim suporterilor, ei au fost motivul pentru care noi am intrat mereu pe teren şi am dat totul. Au fost în spatele nostru, au fost primul jucător. Când îi avem lângă noi putem face lucruri măreţe", a adăugat fundaşul.

Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.

Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii dezamăgitoare în grupă.

Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în faţa Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) şi un golaveraj de 32-3 pentru portocala mecanică. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel