UEFA Euro 2024 Belgienii, lecţie pentru România după prima înfrângere la EURO. "Un selecţioner nu depinde doar de rezultate"

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Belgia a pierdut cu Slovacia la EURO 2024 şi are nevoie de victorie cu România pentru a mai putea spera la calificarea din grupă. Tricolorii au deja 3 puncte, după ce au învins Ucraina cu 3-0. 



Franky Vercauteren, directorul tehnic al Belgiei, a declarat că îl susţine necondiţionat pe selecţionerul Domenico Tedesco, în ciuda înfrângerii de la EURO 2024.

"Un antrenor nu depinde doar de rezultate. Starea, grupul, munca efectuată... Toate acestea sunt luate în calcul şi ţii cont de ele în analiza ta, am vrut să fim liniştiţi din acest punct de vedere înainte de startul turneului. Este la fel ca pentru jucătorii care au probleme cu transferul. Un antrenor depinde în parte de rezultate, dar şi de multe alte lucruri", a afirmat directorul tehnic al reprezentativei Belgiei.

"Fiecare meci trebuie jucat cu cuţitul la gât"

"Analiza mea? În primul rând, faptul că am pierdut. Rezultatul a avut, evident, prioritate. Apoi au fost puncte bune şi mai puţin bune, din care putem învăţa pentru meciul de sâmbătă" împotriva României, a spus el.

"Pentru mine, trebuie jucat fiecare meci cu cuţitul la gât. Chiar dacă am fi câştigat (împotriva Slovaciei - n. r.). Trebuie să câştigăm contra României şi Ucrainei ca să terminăm pe primul loc. Presiune există mereu, este necesară în sportul de nivel înalt şi trebuie să ştii să scoţi ce e mai bun din ea. Asta nu trebuie să fie un element perturbator. Acest rezultat nu ar trebui să conteze prea mult. Există întotdeauna un moment de dezamăgire după un meci, dar o oră mai târziu, trebuie deja să treci la următorul", a spus Vercauteren, fost mijlocaş important al naţionalei Belgiei, citat de Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel