Turnee WTA Caroline Wozniacki obține o victorie uluitoare la Charleston. Daneza e aproape de revenirea în top 100

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Revenită în circuitul profesionist anul trecut, după retragerea inițială din anul 2020, Caroline Wozniacki face pași rapizi spre accederea în clasamentul primelor 100 de jucătoare de tenis ale lumii. Aceasta a învins-o fără niciun fel de probleme pe tenismena americană Kessler, cedând doar un game în meciul de ieri, de la Charleston.



Caroline se pricepe și la „covrigi”

Fosta campioană de Grand Slam și actual număr 126 nu i-a dat nicio șansă americancei McCartney Kessler (122 WTA), în timpul meciului de ieri, de la turneul WTA 500, de la Charleston. Daneza a învins-o pe Kessler cu un scurt 6-0, 6-1, după numai o oră și 3 minute.

Astfel, Wozniacki s-a calificat în cel de-al doilea tur a competiției americane. Se poate spune că a fost cea mai clară victorie a danezei de la revenirea în circuitul oficial de tenis, după pauza de mai bine de trei ani, în care a devenit de două ori mamă.

Daneza se poate lăuda cu statistici impresionante în partida de ieri. Aceasta a avut un procentaj foarte bun pe primul serviciu, de 75%, servind 3 ași și neavând nicio dublă greșeală. Deși toate cifrele arată excelent pentru daneză, paradoxal a fost singurul game câștigat de către americancă în meci, acesta fiind contra serviciului.

Competiție dură pe teren american

Jucătoarea daneză a avut rezultate bune la turneul de la Charleston, care are un tablou principal puternic. 

Aceasta a reușit să cucerească trofeul în anul 2011, ea ajungând în alte două rânduri, în ultimul act de la Charleston, în anii 2009 și 2019.

Wozniacki va juca, în următorul tur, împotriva ucrainencei Anhelina Kalinina (32 WTA). Aceasta este jucătoarea care a învins-o pe Caroline la ultimul turneu disputat, respectiv Miami Open. În acel meci, daneza avusese minge de meci, dar tenismena din Ucraina a reușit să găsească resurse pentru a reveni, încheind partida în decisiv. 

Rezultatele meciurilor desfășurate luni în primul tur la Charleston:

Amanda Anisimova (SUA) - Alize Cornet (Franța) 6-3 6-0

Magda Linette (Polonia) - Petra Martic (Croația) 6-3 6-4

Caroline Wozniacki (Danemarca) - McCartney Kessler (SUA) 6-0, 6-1

Katie Volynets (SUA) - Arantxa Rus (Olanda) 6-2 6-7(8) 7-6 (6)

Jaqueline Cristian (România) - Sachia Vickery (SUA) 6-1 6-4

Shelby Rogers (SUA) - Claire Liu (SUA) 6-1 6-1

Viktoria Tomova (Bulgaria) - Mayar Sherif (Egipt) 6-4 3-6 6-2

Daria Saville (Australia) - Tamara Korpatsch (Germania) 6-4 3-6 6-2

Varvara Gracheva (Franța) - Clervie Ngounoue (SUA) 6-2 6-1

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Turnee WTA




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel