UEFA Euro 2024 Marcel Ciolacu şi-a ales favorita la EURO 2024. "Cred că ei vor câştiga"

Data publicării:
Sursa: Guvernul României
Sursa: Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu a fost la două meciuri ale României la EURO 2024 şi şi-a ales favorita la câştigarea turneului final. 



Marcel Ciolacu a profitat de vizita premierului spaniol Pedro Sanchez la Bucureşti şi şi-a ales favorita la câştigarea EURO 2024. 

"Pe lângă victoria laburiștilor din Marea Britanie, am avut și victoria din Turcia a socialiștilor la alegerile locale, dar nu în ultimul rând victoria echipei Spaniei.

De aseară îmi pare rău pentru Olaf, dar de această dată echipa Spania a fost mult mai bine pregătită. Sper ca Spania să ajungă cu Turcia în finala Campionatului European de Fotbal, unde eu cred că va câștiga Spania", a declarat Marcel Ciolacu.

Guvernul investeşte în academiile de fotbal din România 

"Cred că după performanța fotbaliștilor noștri la Euro 2024, care a declanșat pentru noi toți și emoție și mândrie națională, trebuie să facem pași concreți ca să asigurăm naționalei o resursă constantă de tineri valoroși.

De aceea, aprobăm un memorandum prin care finanțăm de la bugetul de stat academiile de fotbal publice sau private, pe baza clasificării făcute de Federația Română de Fotbal. Pentru fiecare leu cheltuit de FRF sau cluburi, statul român va aloca, de asemenea, un leu”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. 

"Singura condiție este ca destinația exclusivă a finanțării să fie pentru copii și juniori. Cred că acesta este traseul corect; este un model de succes pus în practică de Gică Hagi și Gică Popescu la Academia de la Constanța”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

"Actuala națională are mulți jucători crescuți acolo, trebuie să recunoaștem asta, să ne înclinăm în fața lui Hagi și să multiplicăm acest exemplu la nivel național! Vă mulțumesc!”, a încheiat prim-ministrul României în ședința de guvern din 4 iulie 2024.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel