UEFA Euro 2024 Toni Kroos, declaraţie emoţionantă după ultimul meci al carierei, Spania - Germania în sferturile EURO 2024

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Toni Kroos a jucat ultimul meci al carierei în sferturile de finală ale EURO 2024, contra Spaniei. Germania a fost eliminată. 



"A fost un meci în care am dat totul. Am fost foarte aproape, şi din cauza asta înfrângerea e şi mai amară", a declarat Kroos, citat de Bild. 

Întrebat dacă este dezamăgit că excelenta sa carieră se încheie în acest mod, Kroos a spus că "în acest moment, eliminarea din turneu e cea mai mare problemă a noastră. Am avut un scop măreţ împreună, iar acest vis s-a sfărâmat. Chiar şi aşa, realizăm că am făcut un turneu bun. Putem fi mândri cu toţii. Sunt fericit că am reuşit să fac faţă, dar şi că avem un standard înalt în fotbalul german", a mai declarat Kroos. 

Toni Kroos a câştigat în acest sezon La Liga, dar şi Liga Campionilor cu Real Madrid. 

Germania a fost eliminată de la EURO 2024 în faza sferturilor de finală de Spania. Nemţii au avut un penalty clar în prelungiri, refuzat însă de arbitrul englez Anthony Taylor. 

Spania a deschis scorul contra Germaniei prin Dani Olmo, în startul reprizei secunde. Germania putea egala prin Niklas Fulkgrug, care a lovit bara, dar şi prin Kai Havertz, al cărui lob s-a dus peste poartă. Golul egalizator a venit în minutul 89, de la Florian Wirtz, iar meciul a intrat în prelungiri. 

Nemţii au forţat golul victoriei, iar în prima repriză de prelungiri Marc Cucurella a respins o minge din careu cu braţul, însă Anthony Taylor nu a acordat lovitură de la 11 metri. Nici VAR-ul nu a intervenit la această fază. 

Victoria spaniolilor a fost adusă de Mikel Merino, cu o lovitură de cap, în minutul 119. Până la final, Spania a rămas în 10 oameni, după ce Dani Carvajal a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat, ca urmare a unui fault asupra lui Jamal Musiala. 

Spania merge în semifinale şi va juca împotriva Franţei sau Portugaliei. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?