UEFA Euro 2024 Tricolorii, mesaj de echilibru după victoria cu Ucraina. "Am câştigat doar un meci"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Adrian Rus, fundaşul echipei naţionale, îndeamnă la calm după victoria de la EURO 2024 cu Ucraina, scor 3-0. 



"Euforia a fost mare ieri după meci, dar de dimineaţă ne-am trezit şi am realizat că trebuie să fim echilibraţi. Trebuie să fim conştienţi că am câştigat doar un meci, primul din grupă. Aşa că trebuie să fim echilibraţi şi să tratăm toate meciurile cu maximă seriozitate, la fel ca pe primul. Într-adevăr, este o victorie istorică, doar a doua a României la un Campionat European, însă trebuie să fim echilibraţi şi să avem curaj. Îmi doresc ca această unitate, acest spirit de echipă să meargă mai departe, pentru că România merită. Iar când ai 40.000 de suporteri în spate e greu să te învingă cineva", a spus Rus la o conferinţă de presă. 

"Avem o încredere foarte mare acum, ne bucurăm că am câştigat primul meci. Ăsta a fost şi scopul, să începem foarte bine. A fost un moment incredibil, am visat aşa ceva, ne bucurăm pentru toţi suporterii şi sper ca în continuare să îi facem fericiţi. Dacă îmi spunea cineva înainte că batem cu 3-0, credeam. Eu încredere am avut mereu. Nu ne e frică de nimeni şi ne putem duela cu orice adversar", a adăugat el.

România vrea să repete performanţa Slovaciei şi să bată Belgia 

Adrian Rus este de părere că România poate să câştige în faţa Belgiei, aşa cum a făcut-o luni seara Slovacia.

"Pot spune că a fost o surpriză să câştige Slovacia (n.r. - în faţa Belgiei), dar fotbalul este imprevizibil. Slovacii au făcut un meci foarte bun, s-au apărat foarte bine. Sper ca şi noi să facem un joc bun (n.r. - împotriva Belgiei), să ne apărăm foarte bine, să fim organizaţi şi agresivi, pentru că, de ce nu, şi noi putem să îi învingem. Când joci pentru naţională nu poţi să intri relaxat pe teren. Ne va fi greu în continuare, dar şi până acum a fost presiune. Am surprins lumea, dar eu sper ca şi în continuare să producem rezultate şi să ne atingem scopul", a precizat fotbalistul, citat de Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel