UEFA Euro 2024 Viorel Moldovan, sincer înainte de EURO 2024. "Orice punct obţinut de România e o realizare extraordinară"

Data publicării:
FOTO DC MEDIA
FOTO DC MEDIA

Viorel Moldovan, fostul atacant al României, cu 69 de selecţii la echipa naţională, a transmis un mesaj sincer cu o săptămână înainte de EURO 2024. 



"Grupa României e puternică şi grea... şi chiar putea să fie şi mai puternică, dar e clar că pe hârtie favoritele din grupa noastră sunt Belgia şi Ucraina, ţinând cont de valoarea jucătorilor pe care îi au în lot. După care, ne putem considera la un nivel cu Slovacia. Însă în fotbal totul este posibil. Nu vreau să mă gândesc, să mă încarc, să am pretenţii prea mari de la echipa noastră naţională. Vreau să fiu realist şi echilibrat. Suntem unde suntem, ştim valoarea jucătorilor noştri şi consider că orice punct obţinut la acest Campionat European este o realizare extraordinară pentru echipa noastră naţională", a afirmat Moldovan.

Participant la patru turnee finale cu prima reprezentativă, Moldovan speră ca România să fie surpriza acestui Campionat European.

"Ca să te gândeşti la şansele de a trece de faza grupelor depinde cum începi... adică e foarte important meciul cu Ucraina, pe care nu trebuie să îl pierdem. Până la urmă, fiecare are şansa lui, indiferent de numele adversarului pe care îl are în faţă. Am mai spus-o, s-au văzut multe în fotbal şi s-au întâmplat şi mai multe. Mai ales la turneele finale. De multe ori pot apărea surprize şi de ce să nu fim noi acea surpriză. Oricum, trebuie să avem un nivel clar mai ridicat comparativ cu ceea ce am arătat în preliminariile EURO 2024", a explicat fostul atacant.

"Participările noastre la turneele finale sunt tot mai rare în ultimul timp, aşa că că această calificare este foarte importantă, indiferent cum a fost ea obţinută... cu contextul favorabil, cu şansă, cu un grup OK creat de Edi Iordănescu şi cu multă, multă emulaţie în sânul grupului, cu sacrificiu... deci până la urmă este bine că participăm şi că suntem iar la un Campionat European", a adăugat el, citat de Agerpres.

"Ăsta e interesul fiecărui jucător"



"Să sperăm că această calificare va fi un nou început, nu ştiu ce să spun. Oricum, e important să fii la turneele finale alături de celelalte naţiuni. E important în primul rând pentru imaginea fotbalului românesc, e important pentru imaginea jucătorilor români, pentru că participând la un turneu final ai posibilitatea să te expui, eşti observat şi poţi să atragi atenţia anumitor cluburi. Pentru că ăsta e interesul fiecărui jucător, să aibă evoluţii cât mai bune la echipa naţională, iar apoi să obţină contracte la cluburi din campionate puternice. Pentru că dacă prima reprezentativă a României obţine rezultate bune la acest turneu final e clar că şi nivelul jucătorilor va creşte", a mai spus Viorel Moldovan.

În ceea ce priveşte favoritele la câştigarea titlului european, Viorel Moldovan le-a enumerat pe Franţa, Anglia şi Portugalia, dar nu le-a omis nici pe Italia, Germania şi Spania, echipe care în opinia sa traversează perioade nu tocmai faste.

"Sunt aceleaşi echipe care sunt favorite la câştigarea trofeului. Primele trei sunt Franţa, Anglia şi Portugalia, nu neapărat în această ordine. Apoi urmează un grup de selecţionate care au şanse, chiar dacă au suferit în ultima perioadă şi nu au mai fost la înălţimea de altădată. Mă refer aici la Italia, care a ratat calificarea la Cupa Mondială, dar acum, la European este prezentă. Apoi la Germania, care este ţară gazdă şi a suferit în ultima perioadă cu o eliminare destul de prematură şi chiar ruşinoasă la Cupa Mondială din Qatar. Însă Germania e Germania, acum are şi aportul spectatorilor şi mereu ştie să se mobilizeze la turneele finale. Iar ultima din acest grup este Spania, care şi ea are perioada ei de tranziţie şi de căutări la nivel de lot reprezentativ", a menţionat el.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?