Showbiz Andra, criticată pentru că a avut versurile imnului naţional scrise pe foaie, înaintea meciului România - Elveţia. "Oribil, poate înveţi versurile"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Andra a fost aleasă de FRF să cânte imnul naţional înainte de meciul România - Elveţia. Nu toţi fanii au fost, însă, mulţumiţi de prestaţia artistei. 



"Cântarea imnului României pe un stadion cu peste 50.000 de suporteri este o onoare imensă! Am fost o parte din cea mai puternică voce a serii, iar sentimentul de a striga împreună 'Hai România' este absolut extraordinar!", a scris Andra imediat după moment pe Facebook. 

În comentarii, însă, artista a fost criticată pentru că a avut versurile scrise pe foaie. 

"Îmi pare rău să vorbesc așa poate chiar despre o legendă a muzicii românești, dar după 8 ani de zile am fi vrut să ascultăm Imnul României cum scrie la carte, fără a citi versurile... Andra, nu mă așteptam la așa ceva de la tine, să citești versurile Imnului României. Rușine mare, te-am considerat mereu o legendă a muzicii românești", a scris un internaut. 

"Dar ce, dragă Andra, nu ştii imnul României şi era musai să îl ai scris?", a scris altul.

"Puteai să înveți pe de rost două strofe. Nu să citești de pe foaie. Rușine pentru acest moment", transmite un alt fan. 

"ORIBIL MOMENTUL! Poate altă dată înveți versurile! Fiorii ar fi existat dacă toți cei 50.000 de participanți, suporteri sau spectatori, ar fi cântat imnul de s-ar fi cutremurat stadionul... Dar ca întotdeauna, ai venit, ai îmbrățișat microfonul și ai lăcrimat datorită frigului și nu emoțiilor, ai luat banu' și gata! Ai marcat momentul!

Este adevărat, ești una din cele mai bune voci, te apreciez și chiar îți fredonez melodiile, îți urmăresc cu interes emisiunile in care apari , dar aseară NU aveai ce căuta acolo, punct!", se mai arată într-un mesaj. 

Au fost, însă, şi oameni care i-au luat apărarea artistei. 

"În primul rând, felicitări, Andra, pentru această onoare de a interpreta imnul in fața atâtor oameni.

În al doilea, pentru cei ce spun ca ai citit de pe o hârtie, ei nu inteleg EMOȚIA la care este supus un artist în asemenea momente.

Pentru mine, ești o mare voce și te felicit încă odată cu această ocazie. Apropo, mi-a plăcut particularitatea de final!", a scris Radu Palaniţă, fost câştigător al emisiunii Românii au Talent. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Showbiz




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel