Interviuri Dănuţ Lupu, poveşti din spatele gratiilor. "La Mariott mănânci mai ieftin decât la doamna Rodica"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a stat aproape jumătate de an în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat la închisoare cu executare pentru că a condus în mod repetat fără permis.



Invitat la podcastul "Prietenii lui Ovidiu", moderat de Ovidiu Ioaniţoaia, Dănuţ Lupu a povestit cum e viaţa în spatele gratiilor, dar şi ce "neplăceri" apar. Unul dintre lucrurile care nu i-au plăcut lui Dănuţ Lupu a fost mâncarea. Acesta a spus că "dacă mănânci mâncare de penitenciar o lună, cred că mori", dar şi că deţinuţii aveau posibilitatea să cumpere diverse alimente de la un magazin care se deschidea o dată pe săptămână. Preţurile produselor erau, însă, piperate. Amintim că Dănuţ Lupu şi-a ispăşit pedeapsa la Penitenciarul Rahova. 

"Puşcăria în România nu poate să educe pe nimeni. Credeţi-mă! Eu cred că pentru a educa un om trebuie să îi explici anumite lucruri, să i le spui. La puşcărie te învaţă cineva ceva? E junglă, trebuie să trăieşti, să supravieţuieşti. În celulă eram 24. Sunt opt secţii pe penitenciar, pe Rahova. Secţia a opta, unde am fost eu, e cu cei care nu au pedepse mai mari de 1 an. Eu am stat în cameră cu un băiat care avea 25 de ani de executat, dar mai avea 6 luni până intra în comisie şi de asta era la regim deschis. Am avut în cameră şi un băiat care era arestat din 1990, dar a murit, Dumnezeu să îl ierte. 

Condiţii... ca la puşcărie. Singurul lucru total aiurea, cred eu, e mâncarea, dar în rest e ok. În celula în care am stat eu e ok. Ai televizor, frigider, e ok. Toaletă separată. În afară de faptul că stai 24 de în cameră... Cel puţin pe secţia a opta. Dacă te duci spre secţia a doua, a treia, te ia capul.

De mâncare... dacă mănânci o lună de la penitenciar dai colţul. E părerea mea! E un magazin în fiecare săptămână în incinta penitenciarului, şi poţi să îţi cumperi ce îţi doreşti. Dar trebuie să ai şi bani. Să mă scuze doamna Rodica, cea care se ocupă de magazin, dar la Mariott mănânci mai ieftin decât la dânsa. Ce să facă lumea, dacă nu are altă soluţie? 

O dată la lună poţi să primeşti pachet de acasă!", a declarat Dănuţ Lupu. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Interviuri




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

DC Media Group Audience
pixel