logo icon Listă știri
Agerpres
După succesul din SuperLigă, Gigi Becali caută întăriri la echipa roș-albastră, unul dintre planurile sale de consolidare a formației vizând transferul unui atacant din SuperLiga.
Sursa: Agerpres
Federația Română de Fotbal a anunțat lansarea unei noi aplicații, „Tricolorii”, care va veni în sprijinul fanilor români ce doresc să cunoască informații despre echipa națională a țării noastre.
Agerpres
Dinamoviștii iau cu asalt Arena Națională, unde se desfășoară primul meci din cadrul barajului de menținere/promovare în SuperLiga. Alb-roșii vor întâlni formația Csikszereda luni, de la ora 20:00.
Sursa: Agerpres
Antrenorul român a oferit detalii, în premieră, despre momentele grele pe care le-a resimțit în actualul sezon din Grecia, afirmând că triumful de duminică seară reprezintă rezultatul muncii asidue a ultimului an.
Agerpres
Tenismena britanică urmărește să își înceapă pregătirea pentru suprafețele de iarbă și zgură, după ce a decis să nu participe la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros.
Agerpres
Ovidiu Popescu nu mai face parte din echipa FCSB, anunțul oficial al sfârșitului colaborării dintre cele două părți fiind realizat de către clubul roș-albastru, în cursul zilei de luni.
Agerpres
Echipa de fotbal Fenerbahce a reușit să învingă liderul Galatasaray, relânsând lupta pentru titlul de campioană a Turciei. După fluierul final al meciului de duminică seară, a urmat o altfel de luptă pe teren.
Sursa: Agerpres
Fostbalistul în vârstă de 22 de ani a fost integralist în partida dintre Tottenham și Sheffield, scor 3-0, din ultima etapă a sezonului de Premier League.
Facebook PAOK FC
După ce a reușit să conducă PAOK spre câștigarea titlului de campioană a Greciei la fotbal, Răzvan Lucescu a ținut să le amintească tuturor un moment în care s-a considerat neîndreptățit.
Agerpres
Tenismenul german a oferit un discurs complex la decernarea trofeului, semn că succesele din cadrul turneelor ATP i-au lipsit.
Sursa: Agerpres
Antrenorul român a declarat că așteptările următorului sezon ale clubului alb-vișiniu vor fi foarte mari, astfel că sarcina noului tehnician irlandez va fi una dificilă.
Agerpres
Căpitanul giuleștenilor a recunoscut că victoria obținută în ultimul meci din sezon nu înseamnă foarte mult, după rezultatele neașteptat de slabe din cadrul play-off-ului.
Agerpres
Patronul celor de la FCSB a dezvăluit durata contractului dintre echipa roș-albastră și fostul fotbalist al Farului Constanța. De asemenea, Gigi Becali a anunțat și jucătorul care va rămâne la formație.
Agerpres
Antrenorul giuleștean a afirmat că se bucură foarte mult de singura victorie obținută de echipa giuleșteană în play-off, scor 2-0 cu actuala campioană a României, FCSB. Cu toate acestea, Lobonț a mărturisit că este obosit, în cadrul declarațiilor de după meci.
Sursa: Agerpres
FC Rapid a obținut prima victorie din play-off-ul Superligii în ultimul meci din ultima etapă a campionatului românesc.
Foto Iulia Horovei, DC Sport
Oţelul Galaţi a primit vizita Universităţii Cluj în barajul echipelor din playout pentru cupele europene. 
Sursa: Agerpres
Roberto de Zerbi ar putea fi noul antrenor al celor de la Juventus, anunţă presa engleză. 
Facebook FC Botoșani
Bogdan Andone este aproape de a realiza minunea, adică să o salveze pe FC Botoşani de la retrogradare. Antrenorul a preluat echipa de pe ultimul loc al Ligii 1 şi a dus-o la baraj, iar în prima manşă a învins CS Mioveni cu 1-0. 
foto pexels
Sorin Pop, unul dintre cei mai talentaţi voleibalişti ai României în perioada anilor '90, a murit la doar 56 de ani. 
Foto cu rol ilustrativ: Pexels
CFR Cluj a terminat campionatul pe locul 2 şi merge în preliminariile Conference League. Din punct de vedere teoretic, Universitatea Craiova va juca un meci de baraj cu echipa care va câştiga duelul dintre Oţelul Galaţi şi Universitatea Cluj, iar Farul Constanţa, care a terminat pe locul 4,...
Sursa: Agerpres
Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo, anunţă că în sezonul următor se vor face investiţii mari la echipă, dacă va fi îndeplinit obiectivul salvării de la retrogradare. 

DC Media Group Audience
pixel